Cele mai bune școli sunt școli care învață în fiecare zi

de Andreia Mitrea - CEO Colina Learning
 Cele mai bune școli sunt școli care învață în fiecare zi

Școlile și sistemele de educație foarte bune sunt cele care au o cultură de învățare extraordinară. Un sistem ar trebuie sa fie mai bun decat profesorii din el. Doar dacă creezi un sistem bun, poți să asiguri dezvoltarea continuă a profesorilor și, consecința naturală a acestui lucru, o educație tot mai bună pentru elevi.

În România vorbim mult de profesorii ”mesianici”. Aceia care ”sfințesc locul”. Sunt mulți eroi în sistemul românesc, profesori pasionați și dedicați, care compensează limitele sistemului. Dar acesta nu e un lucru bun. Copilul și familia nu ar trebui să ajungă să caute ”școala” și ”eroul” care o să le ofere o educație bună.

În Finlanda nu sunt eroi, pentru că oriunde mergi găsești o educație excepțională. Și eroul nu mai e omul, ci grupul: echipa, școala, sistemul.

E ceva cunoscut și confirmat de studii nenumărate. Poate cel mai complex studiu asupra celor mai bune sisteme de educație din lume, raportul McKinsey “How the world’s best-performing school systems come out on top”[1] identifică cum îmbunătățirea continuă a predării este singura modalitate prin care poți să creezi o educație bună.

“The only way to improve outcomes is to improve instruction”

(McKinsey, 2007)

Și nu e ceva ce trebuie ghicit. E o artă și o știință a creării de culturi organizaționale excepționale în școli. Există cărți ca ”Thinking Schools” a lui Kulvarn Atwal sau ”Rethinking Organizations” a lui Frederic Laloux sau ”Școli care învață” de Peter Senge. Acestea sunt cărțile pe care ar trebui să le cunoască fiecare ministru, director și leader de școală.

Cum recunoști o școală cu o cultură excepțională de învățare? E simplu:

Toți profesorii învață împreună în fiecare zi.

Nu poate lipsi niciun cuvânt din această propoziție.

“Toți profesorii” înseamnă și cei cu orice grad și cu oricât de multă experiență. Și “toți” se referă și la director, care trebuie să fie în primul rând un ”instructional leader”, cel care modelează și conduce învățarea prin coaching și mentoring și alte abordări deja formalizate.

“Învață” se referă la mai mult decât că profesorii citesc și se informează. Înseamnă că își îmbunătățesc continuu practica de predare. Acea ”practică” nu se termină niciodată în sistemele cu cei mai buni profesori.

În școlile excepționale, există o obsesie aproape științifică de a îmbunătăți modul de predare în fiecare zi cu abordări care sunt uzuale în acele ”teaching hospitals” (spitale universitare),

  • ”learning walks” (runde prin școală cu rol de observare și de identificare de practici bune și mai puțin bune)
  • ”lesson study” (profesorii împreună asistă la o oră sau se uită la o oră filmată și apoi o discută și o îmbunătățesc),
  • ”action research” (studiezi intensiv o temă și aplici îmbunătățiri în practica de predare pe bază de cercetări științifice și măsurând constant impactul)

Totodată, în cele mai bune școli există o cultură de tip ”coaching”. In “Thinking Schools”, profesorii fac coaching împreună și una dintre formările obligatorii pentru toată echipa e cea de coaching. Efectul? În câțiva ani, o școală cu dificultăți dintr-o suburbie a Londrei ajunge să fie una dintre cele mai bune școli din Anglia.

Pentru ca profesorii să poată să se îmbunătățească constant trebuie sa aibă timp să facă aceste lucruri. În școlile bune, profesorii au timp în programul lor să studieze, să împărtășească, să inoveze.

În Finlanda, profesorii planifică și se consultă mult. Orele se termină la 2:00- 2:45 și apoi profesorii planifică, se consultă, învață, inovează. La prietenii și partenerii noștri de la Sycamore Community Schools din Cincinnati, fiecare zi începe cu o ședință comună a profesorilor care se consultă sau planifică sau fac coaching împreună.

Oare în România cum este? Cât de des v-ați văzut profesorii învățând alături de alții?

Profesorul român e posibil cel mai izolat profesionist. Decade de predat singur la clasă fără ca vreodată să vină altcineva să il observe, să colaboreze cu el sau să învețe de la el. În atâtea alte meserii ”best practice” este ceva ușor vizibil și accesibil, în educația din România, cei mai buni profesori nu sunt văzuți de nimeni. Din păcate nici cei mai slabi profesori nu sunt văzuți de nimeni. Din păcate, corolarul la ”omul sfințeste locul” este și că ”omul strică locul”.

Pentru că am scris aceste lucruri ca să ajut părinții să poată identifica cele mai bune școli, iată ce întrebări vă pot ajuta să identificați dacă școala are o cultură de învățare excepțională:

  • Cât de des fac profesorii activități împreună?
  • Cât de des planifică împreună?
  • Cât de des intră cineva la ei la oră ca să le dea feedback?
  • Ce forme de dezvoltare profesională folosesc? Au abordări de tip coaching și mentoring?
  • Ce inovații au introdus în modul lor de predare în ultimul an?