Unul dintre cele mai mari obstacole în calea învățării "puternice" („powerful learning”) sunt clădirile școlilor tradiționale. Într-un spațiu închis, în care copiii stau aliniați în băncilor lor în sălile de clasă, mediul școlar poate fi asociat cu atmosfera dintr-un cimitir: toți sunt dispuși în rânduri și păstrează liniștea.
Spațiile de învățare ar trebui să fie pline de viață și de fluiditate, nu moarte.
O școală de calitate ar trebui uneori să te facă să te simți ca acasă, de multe ori ca la locul de muncă, adesea ca într-un loc de joacă, ocazional ca într-un templu. Dar niciodată ca într-un cimitir.
Aceasta este o nouă abordare în proiectarea spațiilor educaționale care se bazează pe bune practici documentate și care este adaptată la nevoile omului din secolul XXI.
Acest nou concept se numește „Medii de învățare inovatoare” [1] și a fost formalizat în secolul XXI. Anul 2013 a fost anul în care OECD a emis un raport internațional privind mediile inovatoare de învățare. Acesta conține recomandări care includ mai multe decât ceea ce privește clădirile. Dar clădirile sunt bineînțeles un subiect nelipsit. Noua Zeelandă cere acum ca toate școlile să ofere „medii de învățare de calitate”[2] până în 2030 iar în 2019, a început să ofere îndrumare în privința modalităților de implementare.
Câteva decenii de la intrarea în secolul XXI au făcut ca majoritatea clădirilor de școli din lume să devină învechite. De ce? Deoarece majoritatea școlilor au fost construite în secolul al XX-lea. În România am rămas blocați în Evul Mediu. Încă lucrăm la elementele de bază care constituie un mediu de învățare decent. De exemplu, dotarea unităților de învățământ cu toalete funcționale care nu reprezintă un pericol pentru elevi. (În 2019, 1170 de școli[3] nu aveau toaletă în incintă.)
Chiar și cele mai bune școli, școli cu acces la resurse, școli private noi și atrăgătoare sunt încă construite pe baza bunelor practici din secolul al XX-lea. Modificarea clădirilor cu ziduri fixe este extrem de costisitoare. Este o oportunitate imensă pentru oricare școală nouă să fie construită diferit încă de la început. Din fericire, multe școli, private și publice, sunt în curs de schimbare, însă nu și în România.
Așadar, cum ar trebui să arate o școală de calitate în secolul 21?
Flexibilă, permițând diferite configurații ale scolii și ale clasei.
În primul și în primul rând, trebuie să fie flexibilă. Spațiile sa poată fi schimbate și combinate pentru a asigura atât zone deschise, cât și zone mai mici de liniște sunt o necesitate. Gata cu sălile de clasă fixe, mobilier fix și chiar pereți ficși.
Configurarea mobilierului și a clasei trebuie să permită atât lucrul individual cât și cel în echipă, cu o tranziție facilă dintre învățarea în grupe mari și învățarea în grupe mici. Vârsta nu mai reprezintă principalul factor care separă camerele sau grupele. Proiectele, interesele și nivelurile devin criteriile care determină formarea grupelor. Spațiul, activitatea și profesorul sunt adaptate la elev și nu invers.
Synnovation Lab este un proiect inovativ care se distinge prin utilizarea conceptului de „școală în cadrul unei școli”. Alături de o opțiune de liceu tradițional, elevii pot urma acum o educație de secolul XXI fără săli de clasă, program fix sau un ritm extern impus. Aici se găsesc o mulțime de zone pentru grupuri mici și pentru învățarea individuală, precum și spații pentru activități dirijate de profesori.
Spații pentru învățarea și predarea colaborativă
Spațiile școlare trebuie să faciliteze o abordare colaborativă în ceea ce privește învățarea și dezvoltarea comunității. Nevoile și preferințele cursanților, nu ale profesorilor, trebuie să ocupe primul loc în procesul de învățare. Dezvoltarea abilităților de colaborare este o nevoie esențială a copiilor, o competență-cheie a secolului XXI. Indiferent ce carieră vor urma sau ce afacere vor dezvolta, reușita lor depinde de munca colaborativă.
Școlile tradiționale serveau mai degrabă beneficiilor profesorului. De exemplu, în România, niciun profesor nu este vizitat vreodată de un alt profesor sau chiar de directorul școlii în sala de clasă. Un profesor poate ajunge să aibă literalmente 40 de ani de carieră didactică medie, fără ca nimeni să fi asistat sau să fi influențat vreodată practica sa didactică. Profesorul este singur cu copiii între cei patru pereți ai sălii de clasă, având autoritatea absolută de a preda după bunul plac. Iată ce context ideal pentru o lipsă de vizibilitate și de responsabilitate externă.
Acest scenariu nu va mai exista în mediile de învățare inovatoare. O declarație îndrăzneață într-un articol[4] afirmă „Vrei o educație mai bună? Desființează sălile de clasă”. Școala dată ca exemplu este Gimnaziul Ørestad din Copenhaga, o școală publică care a fost concepută în întregime pe principii noi.
„Rolul profesorului este să organizeze procese prin care elevii să poată învăța... Arhitectura școlii mele îl obligă pe profesor să procedeze întocmai, pentru că singurul lucru pe care nu îl poți face într-o clădire școlară ca a noastră, cu toate aceste spații deschise de învățare, este să desfășori o educație cu predare tradițională, în care profesorul să vorbească în majoritatea timpului.„ Allan Kjær Andersen este directorul gimnaziului Ørestad din Copenhaga [5]
Procesul de învățare expus pretutindeni
O școală bună aparține copiilor. Pereții acesteia prezintă procesul de învățare al copiilor, gândirea, încercările, greșelile și autoevaluarea acestora. Majoritatea școlilor tradiționale încă se bazează pe afișarea lucrărilor realizate de adulți. Citate ale adulților, fotografii ale unor „mari adulți”, materiale create de profesori și experți, proiecții de fotografii/videoclipuri etc., toate create de adulți. Sau nimic altceva. În amintesc că, în copilărie, sălile mele de clasă aveau pe zidul din față o fotografie a dictatorului. Nimic altceva. Săli de clasă triste și tăcute care nu comunicau nimic.
O școală bună este una care prezintă munca elevilor. Spațiile sunt vii, acoperite cu munca copiilor, învățarea poate fi observată pretutindeni iar pereții școlii se schimbă continuu pentru a reflecta munca școlară. Fiecare colțișor al școlii devine o zonă de învățare care oferă acces la „învățare oriunde și oricând”. Pe măsură ce munca elevului evoluează, la fel se întâmplă și cu școala. Astfel copiii vor simți că vin la o școală nouă în fiecare săptămână.
Priviți această școală din Olanda, Școala Agora.[6] Fiecare elev în parte ajunge să își creeze sau să-și personalizeze propriul birou. Veți putea vedea machete cu ceea ce încearcă să creeze, instrumente cu ajutorul cărora își organizează munca, cărțile pe care alege să le citească și proiecte afișate pe pereți. Unde sunt adulții din Agora? Rareori ajungi să îi vezi, deoarece munca este realizată de elevi iar acest lucru se vede în mod clar chiar și numai din perspectiva celor care trec prin școalăi.Abordări colaborative pentru proiectarea spațiilor școlare
Crearea unor astfel de spații școlare pornește de la o metodologie de proiectare potrivită. Este imperativ să se utilizeze abordări colaborative, cum ar fi “design sprints” cu părinți, profesori și copii, pentru a ne asigura că elaborăm școli care să corespundă nevoilor și preferințelor comunității locale.
Iată o fotografie de la Colina Learning Center în timpul unui “design sprint” cu părinți, profesori și lideri, în cadrul căruia am lucrat împreună pentru a dezvolta cea mai bună grădiniță pentru copiii care vor locui acolo, la fața locului. Nu pentru orice copil de oriunde. Școlile aparțin comunității, prin urmare trebuie să fie proiectate împreună cu comunitatea.
„Școala” se întinde dincolo de limitele clădirii și ale campusului
Învățarea nu se va limita la o clădire, cea a „școlii”. Incintele școlii vor fi extinse pentru a încorpora întreaga lume. Elevii petrec mult timp în afara campusului școlii. Ei învață în „lumea reală” pentru că vor trăi în lumea reală.
„Afară” înseamnă mai întâi de toate în natură. Zidurile ne izolează de planeta care este casa noastră. Școlile trebuie să se asigure că copiii vor avea contact cu natura, pentru a deveni receptivi la impactul pe care îl au asupra mediului și pentru a găsi în mod continuu modalități de a trăi sustenabil și ecologic.
Învățarea este încorporată în comunitate. Prin proiectele lor și prin învățarea holistică, elevii trebuie să apeleze la adulți în diferitele roluri pe care aceștia le au: părinți și rude, vecini și prieteni, profesioniști și lucrători. La Școala Nueva , elevilor li se cere prin fiecare proiect în parte „să aibă un impact pozitiv și profund” asupra lumii care îi înconjoară. Învățarea nu este lipsită de folos sau izolată față de ceea ce se întâmplă în realitate.
În marile școli ale secolului XXI, nu mai există o graniță între „viața școlară” și „viața reală”, „munca școlară” și „munca reală”. Munca școlară este o muncă care creează o diferență vizibilă în lume.
